Prepararea Cozonacului Secuiesc

Cozonacul secuiesc este o specialitate din Ţinutul Secuiesc, un simbol gastronomic important al regiunii. Reprezentaţii multor naţiuni europene s-ar simţi ca acasă la o nuntă secuiască, căci pe lângă saşii din Transilvania, suedezii, lituanienii, polonezii, germanii, austriecii, cehii, moravii, slovacii din Szakolca, chiar şi francezii din pirinei au făcut prăjituri dulci pe sul de lemn, cu ocazia sărbătorilor mari.

În limba maghiară Kürtô înseamnă coş de fum, iar kalács înseamnă cozonac împletit. Astfel, termenul kürtôskalács înseamnă „cozonac împletit în formă de coş de fum”, o aluzie la gaura de formă cilindrică a acestui preparat.

Prima reţetă a cozonacului secuiesc apare în cartea de bucate a contesei Mikes Mária din 1784. Cozonacul prăjit pe bâta de lemn era cunoscut la sfârşitul secolului XVIII, pe toată aria lingvistică maghiară, dar pe la mijlocul secolului XX a fost preparat aproape doar în Ţinutul Secuiesc.

A contribuit la supravieţuirea preparatului faptul că în partea estică a ariei lingvistice maghiare până la sfârşitul secolului XIX au fost folosite dispozitivele de ardere cu şemineu, apoi practica coacerii de pâine de casă a supravieţuit cel mai mult timp în satele din Ţinutul Secuiesc. În mod tradiţional cozonacul secuiesc a fost prăjit la jarul din şemineu sau la cărbunii aprinşi, scoşi din cuptor.