Loading...
Panorame / Muzee

Muzeul Satului

Valea Zălanului

Valea Zălanului, aparţinând administrativ de comuna Malnaş, s-a format în jurul manufacturii de sticlă înfiinţate de familia conților Kálnoky în secolul al XVII-lea. Deoarece aceste păduri aparţineau de Zălan, la început acest amplasament s-a numit Manufactura de sticlă a Zălanului. Aici au fost făcute sticlele poligonale ale geamurilor bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca. Manufactura şi-a încetat activitatea în 1860. Astăzi ocupaţia principală a localnicilor este cultivarea fânului, creşterea animalelor legată de aceasta, precum şi lucrările forestiere.

Înfiinţarea muzeului satului se leagă de numele istoricului local şi economistului Barna Préda, el a transformat în muzeu casa construită de către stră-străbunicii săi în 1896. Clădirea este o casă cu portic tipic secuiască, construită din lemn şi tencuită cu noroi, pe care familia a adus-o în condiţia sa originală cu materiale şi metode tradiţionale.

Materialul expus prezintă trecutul localităţii de la începuturi până la mijlocul secolului XX. Mândria mare a expoziţiei este colecţia de sticlă artizanală colecţionată de defunctul Zoltán Karácsony, piesele căreia au fost predate muzeului de către descendenţii colecţionarului. De asemenea, este bogată şi colecţia etnografică. Se pot vedea acele unelte şi echipamente pe care localnicii din Valea Zălanului le foloseau odinioară. În afară de acestea, putem vedea documente speciale, scrisori de zestre, fotografii vechi şi contracte încheiate cu contele Kálnoky de odinioară în a doua parte a secolului al XIX-lea. Cei interesați de istoria militară, pot admira în muzeu mai multe fotografii militare, foi memoriale, echipamente şi decoraţii. De asemenea, cei interesaţi pot admira ţesăturile din Valea Zălanului, iar cei care sunt interesaţi de arta ţesutului, chiar pot s-o încerce, deoarece într-unul dintre spaţiile muzeului este instalat un război de ţesut funcţional.

Este un lucru extraordinar atât din punctul de vedere al localităţii, cât şi din cel al judeţului, că prin legătura sa cu familia Kálnoky, Charles, prinţul Ţării Galilor, moştenitorul tronului britanic a ales Valea Zălanului ca loc de odihnă. Pentru acest scop, o casă ţărănească veche de la marginea satului a fost transformată în casă de oaspeţi.

 




SPONSORI