Loading...
Panorame / Castele și conace

Conacul Gaál

Dalnic

Între Moacşa şi Cernatul de Jos, la stânga de drumul principal ce duce la Târgu Secuiesc, în valea pârâurilor Dálnok, Tónya şi Kenderes este situat Dalnic, renumit pentru biserica reformată şi conacele sale.
Una dintre podoabele localităţii, Conacul Gaál se află în partea dinspre vale a acesteia, pe terasa largă a pantei sudvestice, într-un cadru pitoresc. Clădirea de formă dreptunghiulară, cu două nivele, construită din cărămidă în 1844, are acoperiș în formă de cort, din țiglă. Faţada principală este împărțită de porticul cu arcade susţinute de piloni de formă pătrată, de scările intrării, precum şi de cele două ferestre aflate pe părţile laterale ale faţadei. Ferestrele drepte sunt plasate în cadru simplu, semicircular. Structura conacului este determinată de porticul adâncit plasat pe axa centrală şi de aripile clădirii formate din câte trei încăperi, între care se află sufrageria şi bucătăria. Merită atenţie pardoseala formată din lespezi de piatră de mari dimensiuni, păstrată în câteva încăperi ale conacului, respectiv ferestrele şi uşile de odinioară. La sfârşitul anilor 1890, clădirea a fost moştenită de familia lui dr. Géza Borbáth, soţia căruia a fost de origine Gaál. Conacul a fost naţionalizat în 1949, iar după schimbarea de regim politic a fost redobândit de moştenitorii familiei Borbáth, dar nu a putut fi renovat de aceştia, motiv pentru care a fost vândut.

Clădirea a fost preluată de către Fundația pentru Comunitate. Fundația care se ocupă de sprijinirea copiilor talentați şi alte proiecte vizând copiii, a restaurat clădirea în perioada 2013‒2014 după exigențele lumii moderne, păstrând totodată elementele tradiționale și având în vedere aspectele de conservare a patrimoniului arhitectural, fiind transformată într-o pensiune modernă. În realizarea acestui scop, fundaţia a fost sprijinită de donaţia principalului său sponsor, MOL Romania. La parterul conacului sunt sufragerii mobilate cu multă exigenţă, un salon cu şemineu renovat, precum şi o cameră de zi mobilată confortabil, perfectă pentru relaxare. Aflată în subsol, Sala Cavalerilor oferă o atmosferă excelentă pentru cine sau reuniuni. La etaj, patru camere cu mobilă antică, echipate cu băi proprii servesc confortul oaspeţilor.

La parterul clădirii de lângă conac, aşa-numita şură, se află două spaţii comunitare mai mici ce se pot întredeschide, potrivite pentru reuniuni sau mese în cerc mai restrâns.




SPONSORI