Complexul de monumente din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. A fost construit în secolul al XV-lea, în timp ce pereţii de fortăreaţă sunt din secolul al XVII-lea.
Cele mai preţioase valori ale monumentului sunt reprezentate de picturile murale din secolul al XV-lea, dintre care fără îndoială cea mai importantă este seria de picturi care prezintă legenda Sfântului Ladislau, care a fost realizată în anul 1419 la comanda fiului lui Ungi István şi care este una dintre picturile murale despre Sf. Ladislau care s-au menţinut într-o stare foarte bună
Biserica-cetate are trei unităţi: turnul, zidul de cetate şi biserica.
Pe partea interioară a pereţilor de cetate au fost construite metereze, care în anul 1788 au fost demontate, atunci când nu mai exista nevoia de protecţie. Zidul este interesant pentru că pe partea interioară s-au construit hambare, unde sătenii puteau să-şi păstreze bunurile şi unde erau depozitate cerealele. Turnul a fost utilizat pentru a stoca carne afumată şi slănină.
Printre atracţiile bisericii se numără cărămida cu scriere runică secuiască care a fost găsită în anul 1929 şi pe care se poate vedea inscripţia şi în zilele noastre. Profesioniştii datează crearea acestei cărămizi în perioada dintre 1274 şi 1431. Conţinutul inscripţiei este supus discuţiei, o versiune a textului fiind: ”Miklós Derzsi apa-pap” (Miklós Derzsi tata-preot).
Bolta sanctuarului este decorată cu pietre sculptate. La dreapta de la amvon, deasupra scaunului preotului, pe două chei de boltă sunt sculptate două feţe cu expresii batjocoritoare. După acestea, pe prima cheie de boltă se poate vedea stema secuimii, iar pe cea de-a doua un plug sculptat în interiorul unui blazon. Pe ce de-a treia cheie de boltă este stema familiei Petky, care a jucat un rol important în construirea bisericii.
Picturile murale, pentru care biserica este renumită, se găsesc pe partea de nord şi cea de sud ale clădirii. Prima pictură, de la intrare la dreapta, pe partea de sud, reprezintă convertirea Sfântului Apostol Pavel. În a doua pictură este reprezentat integral Sf. Arhanghel Mihail, care ţine în mână o balanţă, în care poate fi văzut, în talerul de sus, diavolul, iar în talerul de jos, o femeie care se roagă. A treia pictură murală, care se află pe peretele din sud, reprezintă trei figuri, cu mitră episcopală pe cap şi cu cârjă episcopală în mâini.
Sub corul construit în 1720 se poate vedea un fragment din legenda unei femei-martir.
Pe partea de nord a zidului de biserică se găsesc imagini pictate din legenda Sfântului Ladislau. Regele şi oştile sale, care pornesc la război împotriva cumanilor din cetatea din Oradea sunt binecuvântate de către episcop. Apoi urmează bătălia, scena hăituirii, lupta, decapitarea şi în cele din urmă scena răgazului.
Ultima pictură de pe partea de nord a zidului îl reprezintă pe Sfântul Antonie Sihastrul, în faţa căruia pot fi văzute două femei îmbrăcate în haine roşii şi cu aureolă pe cap.
Contact: http://www.1419.ro/