Satul Chichiş este situat la limita de sud-vest a scaunului Sepsi, la o distanţă de 13 km de reşedinţa de judeţ, în unghiul format de Râul Olt şi Râul Negru. Această aşezare este poarta sudică a Ţinutului Secuiesc, podul de peste Olt legând Ţara Bârsei de ţinutul Trei Scaune. Dintre cele patru biserici ale localităţii, cea mai veche este biserica unitariană, declarată monument istoric.
Multă vreme s-a considerat că biserica unitariană datează din sec. al XVIII-lea, dar după incendiul devastator din 1954, pe pereţii goi, sub tencuiala măcinată de apă, s-au descoperit picturi murale şi s-a găsit şi tabernaculul în stare deteriorată. Pe baza acestor vestigii s-a stabilit că biserica a fost reconstruită în repetate rânduri, datând probabil, de la sfârşitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. Cadrul uşii, în partea de sus este plat, ogival, iar în părţile laterale, în jos este format din frunze de Achantus şi se termină în rozete. Pe acest cadru este gravată data de 1718.
Interiorul este decorat cu un tavan casetat şi pictat, realizat între anii 1970–1971, de artistul popular Sütő Béla senior din Vârghiş. În cimitirul bisericii, pietre funerare vechi atrag atenţia vizitatorului.