Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa, totodată, el fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc.
Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m. De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor. Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros.
Legenda Lacului Sfânta Ana s-a păstrat în mai multe variante. Una dintre ele spune că odinioară, regiunea avea ca stăpâni doi fraţi răi, invidioşi unul pe altul. Unul avea cetatea pe platoul Pucios, iar celălalt avea cetatea pe locul lacului actual. Primul avea o caleaşcă de toată frumuseţea, trasă de nişte cai frumoşi, fără seamăn. Din acest motiv, fratele său supărat de invidie a făcut pariu cu el, că atelajul său cu care îl va vizita va fi şi mai frumos.
Astfel, el a găsit să înhame la o caleaşcă opt fecioare dintre cele mai frumoase ale regiunii, printre care şi preafrumoasa Ana, şi le-a biciuit până la sânge. Ana, nemairezistând durerii, a făcut o rugăciune către Dumnezeu, după care a rostit un blestem: „Dă Doamne să se crape pământul acum, să ne scufundăm şi noi”. Şi Dumnezeu a ascultat ruga surpând muntele, iar din lacrimile plânse ale fetelor s-a născut un lac, curat ca lacrima.