Castelul Mikó

Castelul situat în nordul aşezării Olteni, pe terasa din dreapta Oltului, este un reprezentant unitar şi complex al arhitecturii în stilul clasicismului târziu din Ţinutul Secuiesc.

Dinspre drumul principal, alee străjuită de copaci conduce spre curtea castelului, care este delimitată de clădirea principală, în prezent goală, şi clădirea anexă care găzduieşte centrul de plasament al copiilor cu handicap mintal.

Din rezultatele cercetărilor istorice cunoaştem faptul că blocul de clădiri a fost construit pe zidurile unui castru roman. Potrivit tradiţiei, castelul a fost construit din însărcinarea contelui Mikó Miklós, în 1827, din pietrele zidurilor demolate ale cetăţii Herecz. Acest fapt este confirmat şi de inscripţia de pe placa de piatră încastrată în zidul porticului cu coloane. Clădirea compusă din subsol şi parter şi cu acoperiş mansardat are forma unui dreptunghi alungit.

Din punct de vedere al structurii planului şi al construcţiei frontonului este o compoziţie simetrică, potrivit regulilor impuse de clasicism. Arhitectul Bugár-Mészáros Károly examinând planul sălii mari, amplasată pe axul central al castelului, şi al sălilor aliniate pe părţile laterale ale acesteia, având structură în dublu tract, consideră că acest edificiu este varianta cu un singur nivel al Palatului Élysée din Paris, realizată în Transilvania.

Caracterul unicat al castelului, la nivelul Transilvaniei, este conferită, în primul rând, de seria picturilor murale realizate pe baza unui program iconografic unitar şi relativ bine conservate. Aceste picturi murale, după tematică, se pot împărţi în două grupuri distincte. Frescele din sala mare reprezentativă  înfăţişează unele scene din viaţa socială, frescele ilustrând scene din războiul napoleonian decorează pereţii apartamentului pentru bărbaţi, iar în apartamentul pentru femei sunt redate scene dintr-o călătorie prin Europa.

Lambriul de lemn în stil eclectic istoricist constituie o parte valoroasă a decoraţiunii interioare a castelului, precum şi dulapurile încorporate în perete sau ancadramentele uşilor care au fost realizate cu ocazia lucrărilor de transformare de la cumpăna secolelor 19–20.  În aripa de sud a clădirii parchetul incrustat s-a păstrat în starea originală şi tot aici se află două sobe de teracotă originale, fiind colorate şi smălţuite.

După moartea lui Mikó Miklós, castelul a intrat în proprietatea conţilor Mikes din Zăbala, prin căsătoria fiicei sale, Eszter cu contele Mikes Benedek, iar după Primul Război Mondial, a devenit proprietatea lui Emil Schnutzler, un sas înstărit din Braşov. Descendenţii lui au revendicat castelul şi domeniul aferent.