Familia a deţinut proprietăţi în Micloşoara încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, aşezare din zona Baraoltului, cu populaţie majoritară de religie romano-catolică. Construcţia actualului castel a fost începută în 1948, de către Kálnoky István.
Clădirea cu orientare sud-est–nord-vest, are planul dreptunghiular şi este aşezată pe axa longitudinală. De laturile scurte sunt ataşate construcţii în formă de bastioane. Faţada principală este orientată spre nord-est, iar pe axa centrală a acesteia se află un portic ieşit în rezalit în stil clasicist, cu balustrade. În câmpul frontonului triunghiular al porticului se află blazonul familiei Kálnoky. Porticul a fost realizat cu ocazia lucrărilor de transformare a clădirii, de la începutul secolului 20.
Faţada sud-vestică a castelului a păstrat cel mai bine caracteristicile stilului renascentist târziu. La cele două capete ale clădirii centrale s-a ataşat câte o construcţie pentagonală în formă de bastion cu două nivele. Construcţia din dreapta a fost realizată odată cu blocul clădirii originale, iar cea din stânga este un ataşament realizat mai târziu, fiind construit, probabil, cu scopul de a obţine simetria planului clădirii.
Cel mai interesant element al faţadei sud-vestice este balconul închis aflat puţin la dreapta axei centrale, fiind sprijinit pe trei pietre de consolă şi care ulterior a fost întărit cu un contrafort. În interiorul clădirii se observă spaţii mai mari care se întredeschid şi spaţii cu atmosferă intimă care s-au format în urma ataşării bastioanelor. Aceste spaţii au fost acoperite cu tavane plate şi bolţi cilindrice cu penetraţii, iar golurile au fost ornate cu ancadramente din piatră cioplită. Multe dintre uşi sunt ornate şi în prezent de pervazurile din andezit roşu, profilate în stilul renascentist târziu.
Este remarcabil cadrul cioplit, cu ornamentaţie bogată al uşii care asigură accesul în clădire din porticul nord-vestic. Partea inferioară a ancadramentului este ornată cu capete de lei care ţin un inel în gură, de care sunt rezemate coloanele adosate cu capitel ornat cu frunză de acantă. În urma cercetării pereţilor, s-au descoperit fragmente de stuc la ferestrele din sala mare a castelului.
În prezent Castelul Kálnoky se află în posesia administraţiei locale a oraşului Baraolt, care în 2004 l-a concesionat Fundaţiei Kálnoky pentru 49 ani. Cu sprijinul Fondului Norvegian, Fundaţia a renovat clădirea şi mediul ambiant în mod exemplar între 2014 şi 2017. Castelul reînnoit găzduieşte Muzeul Vieţii Transilvănene, care nu prezintă numai timpurile vechi, dar, în acelaşi timp doreşte să servească viaţa muzicală, literatura şi artele plastice prin evenimentele organizate acolo. Într-o parte a Palatului Mare este amenajat Holul Casa Doamnei, unde este prezentată viaţa cotidiană a femeii prin intermediul culturii obiectelor renaşterii târzii – barocului timpuriu, iar în Holul Casa Domnului putem să aruncăm o privire asupra vieţii domnului nobil din secolul al XIX-lea. Salonul biedermeier este amenajat cu obiecte legate de prima parte a secolul al XIX-lea, iar în salonul german vechi s-a reconstruit modul de viaţă burgheză din regiunea Háromszék între anii 1850–1900, aici se poate vedea şi un dormitor.
Lacul din parcul castelului a fost, de asemenea, readus parţial în starea originală, şi s-a reînnoit şi grădina renascentistă înconjurată cu plante cimişir, decorată cu diverse flori şi plante medicinale. Întregul complex a fost restaurat în forma în care figurează în descrierile din 1698.
A fost restaurat şi depozitul de cereale. Această clădire prezintă cum a arătat odinioară o locuinţă de serviciu.