Biserica `Nașterea Măicii Domnului`

La începutul secolului al XVII-lea, în Gheorgheni deja trăiau armeni, iar imigrarea lor în număr mai mare a avut loc în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. La început şi-au practicat religia în capela din lemn din Cimitirul Străinilor, care a fost închiriat din anul 1680, însă în scurt timp această clădire s-a dovedit prea mică pentru comunitatea în creştere. După ce în 1717 au cumpărat capela împreună cu terenul aferent, mai întâi au extins clădirea, dar la scurt timp construirea unei biserici noi devine o necesitate. La insistenţa preotului Theodorovich Simon, care a fost hirotonisit în 1726, începe organizarea construirii unei biserici de piatră. Construcţia a început în 1730 iar trei ani mai târziu pereţii erau deja gata. Costurile construcţiei au fost acoperite din donaţiile diverselor asociaţii armene (Asociaţia Flăcăilor Sfânta Treime, Asociaţia Tăbăcarilor Sfânta Maria, Asociaţia Sfântul Ştefan), dar în acelaşi timp şi familiile armene au contribuit cu donaţii la construirea bisericii. Conform inscripţiei în limba armeană care se găseşte pe turn, acesta a fost construit în 1734 pe cheltuielile proprii ale lui Lukács János.

Biserica, lângă care se găsesc două clădiri mai mici pe laturile de est şi vest, este înconjurată de un zid de formă neregulată cu metereze. În găurile cu formă de fereastră ale zidului din piatră au fost aşezate imagini ale scenelor din patimile lui Isus, care au fost făcute în jurul anului 1750, iar acestea se găsesc în prezent în clădirea parohiei armene.

Clădirea a fost renovată în 1889, când au fost pictate frescele de stil neo-baroc pe tavan şi geamurile.

Datorită clădirilor mici ataşate, corpul bisericii cu o singură navă şi cu altar poligonal este însufleţit şi capătă cu adevărat un stil baroc: o capelă cu trei lobi şi portic, o sacristie şi holul care este conectat cu nivelul inferior al turnului.

În privinţa aranjamentului interior al bisericii, ies în evidenţă cele patru altare valoroase cu proiectare uniformă şi amvonul care a fost construită în aceeaşi perioadă cu acestea între 1752 şi 1754.

Altarul principal, bogat în decoraţii în stil baroc, reprezintă, după numele bisericii, scena încoronării Sfintei Fecioare Maria şi înălţarea trupului Maicii Domnului. Scena principală a altarului de sud reprezintă lapidarea Sfântului Ştefan.

Cea mai valoroasă pictură a bisericii se află pe altarul din partea de nord şi a fost creată în 1752 în mănăstirea congregaţiei mekhitarienilor din Veneţia. Pictura îl reprezintă pe Sfântul Grigorie Luminătorul, care i-a convertit pe armeni la credinţa creştină, iar scena centrală reprezintă botezarea regelui Tiridat al III-lea şi a casei regale. În fundal apar imagini din legendele armeneşti.

Imaginea centrală este înconjurată de paisprezece medalioane, în interiorul cărora au fost pictate torturile pe care Sfântul Grigorie a trebuit să le îndure înainte de botezarea regelui Tiridat.

Al patrulea altar este situat în capela laterală, care a fost dedicat iniţial Sfântului Cajetan de Thiene, dar după minunile de la Lourdes a fost transformat în altarul Fecioarei Maria.

Amvonul este bogat decorat. Pe partea de sus apare figura Sfântului Mihail învingându-l pe Satana. Pe laturile parapetului amvonului pot fi văzute statuile celor patru evanghelişti prezentate în mod normal cu atributele lor, iar în partea de jos statuia unui înger cu aripile întinse.

Frescele de pe tavan reprezintă scenele încoronării Mariei şi naşterea lui Cristos, iar în penetraţiile bolţii cilindrice se pot vedea Sfinţii Părinţi ai Bisericii - Sf. Ambrozie, Sf. Grigorie cel Mare, Sf. Augustin şi Sf. Ieronim.