Loading...
Panorame / Castele și conace

Conacul Antos

Reci

În Reci sunt două clădiri care comemorează familia Antos. Un membru proeminent al familiei, Antos János (1819-1906), a fost locotenent colonel în războiul ungar de independență din 1848-1849. În 1850 a fost condamnat la 6 ani de închisoare în castel. După ce a fost grațiat, a trăit izolat în Abony (Ungaria), unde se află și mormântul lui.

Membrii familiei Antos rămași acasă, au decedat toți până la sfârșitul secolului al XIX.lea, și conacul construit în 1820 a ajuns în proprietatea unui negustor de lemne din Gheorgheni, pe nume Márton Lajos. Unul dintre fiii săi a vândut clădirea unui pictor german pe nume Fritz Kimm, care a transformat sufrageria clădirii în atelier. După al doilea război mondial, în conacul naționalizat a funcționat o școală, sediu de partid, bibliotecă, grădiniță, iar zeci de ani a fost folosit drept cabinet medical și reședință oficială medicală.

Până acum câțiva ani clădirea a fost nelocuită și a ajuns într-o stare deplorabilă, dar în 2009 a fost revizuită complet din fonduri europene. Având o nouă menire, conacul a devenit una dintre atracțiile centrului comunei. Între zidurile sale are loc acum educarea de după-amiază a copiilor de școală primară.




SPONSORI